1.000 de militari americani urmează să ajungă în România în această lună, după ce Statele Unite au anunţat că vor întări prezenţa militară la solicitarea ţării noastre. Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a declarat într-o conferință de presă, că o parte din batalionul de infanterie Stryker, staționat în Germania, va fi trimis în România. La Mihail Kogălniceanu, localitatea unde americanii dețin una dintre cele mai importante baze militare, oamenii au început să își facă griji în privința viitorului lor. Nu cred că lucrurile vor evolua în bine și se tem de eventualitatea unui conflict.