Începând cu data de 1 octombrie se fac modificări în ceea ce privește bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia care va deveni arteră cu sens unic.
Se modifică sensul de mers pe bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia care, de la 1 octombrie va deveni arteră rutieră cu sens unic.
Circulația rutieră se va desfășura astfel:
-două benzi cu sens unic către zona centrală
-două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de intervenție, cu circulație în ambele sensuri, câte o bandă pentru fiecare sens
-piste pentru biciclete.
De asemenea, benzile pentru mijlocele de transport în comun vor fi delimitate și semnalizate corespunzător prin indicatoare de informare și marcaje rutiere și vor fi amplasate lângă trotuare. Circulația pe bulevardul Tomis se desfășoară cu prioritate față de străzile laterale, cu excepția reglementărilor impuse de funcționarea semafoarelor de la intersecțiile cu bulevardul Mamaia, strada Nicolae Iorga și strada Ion Rațiu. Resistematizarea rutieră din municipiu este făcută cu scopul fluidizării traficului.