Scenariu roșu pentru municipiul Constanța

Constanța  a intrat în scenariul roșu din pricina faptului că depășește pragul de 3 infectări la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. În acest sens Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost convocat de urgență pentru a luat noi măsuri în ceea ce privește municipiul de la malul mării, dar și modificarea scenariilor de funcționare pentru 27 unități de învățământ din județ.

Pragul de 3 infectări la mia de locuitori a fost depășit de municipiul de la malul mării, tocmai de aceea Constanța a intrat în scenariul roșu, iar noi măsuri au fost luate de către Comitetul pentru Situații de Urgență, convocat de către prefectul județului.

În acest moment, rata de incidență cumulată a municipiului Constanța a ajuns la 3.5/1.000 locuitori, ca urmare a pozitivării, în ultimele 14 zile, a 1.096 de persoane, din totalul de 313.223 de locuitori. Printre măsurile preventive care intră în vigoare începând cu data de 03 noiembrie a.c., ora 00:00, ca urmare a aprobării CJSU Constanța, se numără obligația purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, permisă fiind doar pentru perioade scurte de timp, interzicerea organizării și desfășurării activității cinematografelor și instituțiilor de spectacole, atât în spații închide, dar și în spații deschise, interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare în interiorul clădirilor, și nu numai.

De asemenea, în urma unei analize realizate de DSP Constanța, s-a aprobat și trecerea tuturor unităților de învățământ de stat și particulare din municipiul Constanța în scenariul 3 de funcționare. Toate măsurile prevăzute în ultima hotărâre a CJSU sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând să fie reevaluate.

Premergător ședinței de CJSU, prefectul județului a convocat membrii Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii, pentru stabilirea modului în care măsurile preventive vor fi implementate. De asemenea, în perioada următoare se vor intensifica acțiunile de control realizate de forțele MAI (IPJ Constanța, IJJ Constanța), privind respectarea măsurilor, iar școlile din municipiu vor fi și ele verificate, dacă se respectă toate normele specifice stării de alertă.

Suplimentar, în aceeași ședință a CJSU s-a votat în unanimitate ca întreg județul să implementeze măsurile prevăzute, având în vedere încadrarea județului între ratele de incidență de 1.5/1.000 locuitori și 3/1.000 locuitori. Astfel, măsuri precum funcționarea restaurantelor la capacitate de 30% sau obligativitatea purtării măștii de protecție în spații publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare, falezele sau în proximitatea instituțiilor de învățământ, vor intra în vigoare, începând cu data de 03 noiembrie a.c., ora 00:00, inclusiv în localități care au o rată de incidență a cazurilor sub pragul de 1.5/1.000 locuitori.

Tot în ultima ședință a CJSU Constanța, s-a votat în unanimitate modificarea de scenarii pentru 27 de unități de învățământ din județ.

(Visited 4 times, 1 visits today)

You Might Be Interested In

LEAVE YOUR COMMENT