România, codașă în clasament

România, într-o situație fără precedent. Țara noastră a înregistrat cea mai mare scădere a sosirilor turiștilor străni dintre toate statele Uniunii Europene. Conform datelor Eurostat, România a înregistrat o diminuare de 90% a nopților petrecute de străini în unitățile de cazare în luna iulie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Extrem de grav afectat la nivel mondial de pandemia de coronavirus, turismul s-a dovedit a fi un domeniu ce nu face cinste României. Cel puțin dacă privim cele mai recente date furinzate de Eurostat. Țara noastră a înregistrat cea mai mare scădere a turiștilorstrăini care au vizitat destinațiile autohtone, iar procentul este covârșitor, 90%.

Totuși, chiardacă pandemia a dus la o schimbare în privința comportamentului turiștilor, mulți dintre români au ales, în continuare, cu precădere, destinații de vacanță din afara țarii.

De pildă, vecinii bulgari consider că turiștii din România au salvat sezonul estival pe litoralul bulgăresc. Concret, peste 177.000 de turiști români și-au petrecut vacanța, în perioada iunie-august, în Bulgaria, ceea ce înseamnă o pondere de 40% din cifra totală.

(Visited 10 times, 1 visits today)

You Might Be Interested In