Proiectul CT BIKE, la final

Odată cu sezonul rece și proiectul CT Bike va fi sistat până în primăvară, atunci când condițiile meteorologice vor permite, din nou, folosirea acestui mijloc de transport. În acest sens constănțenii mai pot folosi doar câteva zile bicicletele puse gratuit la dispoziția lor, până în data de 2 decembrie.

Doar câteva zile ne mai despart de sistarea proiectului CT BIKE. Motivul? Temperaturile scăzute, dar și venirea sezonului rece. Astfel,  locuitorii orașului mai pot folosi doar câteva zile bicicletele puse gratuit la dispoziția lor, deoarece în data de 2 decembrie sistemul de bike-sharing va fi întrerupt până la primăvară atunci când condițiile meteorologice vor permite, din nou, folosirea acestui mijloc de transport.

În tot acest timp se va face o revizie a stațiilor și a bicicletelor, pentru ca totul să funcționeze în parametri optimi atunci când proiectul va fi reluat.

În 2020, de când a repornit sistemul, au fost efectuate 69.700 de trasee cu cele 390 de biciclete, iar durata medie a unui traseu a fost de 50 de minute. Recordul folosirii bicicletei îl deține un constănțean care a efectuat anul acesta nu mai puțin de 315 trasee.

Anul acesta încă 5193 de constănțeni și turiști s-au prezentat cu cartea de identitate la ghișeele de informații ale agențiilor SPIT pentru a solicita un card CT BIKE. În total, au fost emise 14.068 de carduri.

(Visited 1 times, 1 visits today)

You Might Be Interested In

LEAVE YOUR COMMENT