21 decembrie 2020 este o zi importantă din punct de vedere astrografic. Două dintrele cele mai mari planete ale sistemului solar, Jupiter și Saturn se vor afla aparent foarte aproape una de cealaltă, atât de aproape, încât vor părea un astru dublu. Acest fenomen se numește „Marea conjuncție”, iar mai multe detalii despre acest eveniment important ne dă chiar directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bîlbă.