Lac devenit deșert, salvat

După ce acum câteva luni lacul Nuntași a secat complet arătând ca un deșert, astăzi, după aproximativ două luni de muncă asiduă din partea autorităților, Nuntași revine la viață, apa acoperă mai bine de jumătate din lac, păsările și-au făcut deja apariția în stufărișul din zonă, iar peștii intră din nou în lac prin canalele decolmatate.

Lacul Nuntași revine la viață după ce a trecut printr-o perioadă dificilă. Acum câteva luni a secat complet, iar autoritățile au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a putea redeveni ceea ce era odată.

Astăzi, păsările se reîntorc pe lacul Nuntași, în timp ce apa acoperă deja mai mult de jumătate din cuveta nu demult secată a lacului. Specialiștii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au finalizat lucrările de decolmatare a canalelor care alimentează cu apă Lacul Nuntași din rețeaua hidrografică a deltei. Acest lac, aflat în administrarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) a secat în această vară în proporție de 95% din cauza unei perioade extrem de secetoase.

În urma mobilizării  autorităților, în mai puțin de o lună echipele ABADL au început lucrul pe teren, asumându-și o responsabilitate imensă – readucerea apei în lac și refacerea biodiversității în zonă. Iar după două luni, rezultatele se observă de la sine, apa acoperă mai bine de jumătate din lac, iar păsările și-au făcut deja apariția în stufărișul din zonă, iar peștii intră din nou în lac prin canalele decolmatate.

Lacul Nuntași va fi în continuare monitorizat în perioada următoare de către ABADL.

(Visited 23 times, 1 visits today)

You Might Be Interested In