A ÎNCEPUT PROGRAMUL ELECTRIC UP

Au început înscrierile în programul Electric Up. Platforma granturi.imm.gov.ro a devenit operaţională pentru IMM-uri şi domeniul Horeca. Prin acest program întreprinderile mici şi mijlocii dar şi operatorii economici din domeniul Horeca pot primi finanţare pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.

Prin programul Electric-Up, în prima fază, Ministerul Economiei pune la bătaie un buget de aproape 100 de milioane de euro, în anul 2021, din care ar urma să se acorde fonduri nerambursabile de până la 100.000 de euro fiecare pentru microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) din aproape toate domeniile (cu unele excepții) și pentru firme HoReCa indiferent de dimensiune (restaurante, pensiuni, hoteluri etc).

Programul „Electric UP” reprezintă o măsură de natură economico-financiară pentru a ameliora repercusiunile negative asupra economiei și asupra cetățenilor, venind în sprijinul dezvoltării sectorului energiei din surse regenerabile și creșterea eficienţei energetice, dezvoltării infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniul HORECA, prin finanțarea proiectelor de investiții pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Panourile pot avea puterea cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi în staţiile de reîncărcare de 22kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. Toate informaţiile necesare accesării fondurilor puse la dispoziţie prin Electric UP se găsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe energie.gov.ro/electricup.

(Visited 18 times, 1 visits today)

You Might Be Interested In

LEAVE YOUR COMMENT